free web hosting | free hosting | Business Web Hosting | Free Website Submission | shopping cart | php hosting

acasă

numărul 21 / martie-aprilie 2012


6 POEME INEDITE
de Ion Murgeanu

ZDRUNCINĂTURA

Ca să murim la urmă unul câte unul
nu toţi aşa dintr-o zdruncinătură
atâţia o făcură pă deştepţii
în numele tatălui duhul de sus
şi al fiului din natură fără măsură

lumea a fost zidită cu încetinitorul
ca să te sfarmi de ea nu cel puţin de-o eră
sau orele ei astrale; spuneam de eră?!
Phaf! o clipă ne va înghiţi chiar ea şi clap!

Ea va fi clipa cea mai rea ea ne va povesti
râsului orei voioşiei apocalipsei de acum.

În hăul indeterminat o clipă rea cum vă spuneam.
Un blowup meschin o gură căscată în neant
O! de-am fi la teatru cel puţin unde câte
un gură-cască ştiind cum să-şi mărească ochii
să înţeleagă tot când toţi ştiu cum să spele
putina la locul faptei când clipa ne presează
între acte tot mai rămâne câte cineva:
cine va mătura
cenuşa erelor cine-o va strânge-o
pe făraş cine va stânge ultimul lumina!

Un gură-cască el va măsura consumul
cine-l va scrie în registre cine îl va nota
şi va preda registrul fix la şase p.m.
când totul se va întâmpla anume fără dată
şi fără nume bifate dinainte! O, lume!
făcută anume să se răstignească cineva!

PEAN

Doamne! Fulgerul a trecut aseară
Pe la noi fiind încă strunjit de vară
Ce nu ştim e că nu ştim şi nu ne spui încă
Ai cui suntem răspundem la ce poruncă
Ce legătură e între fulger şi milionul

Din plic în plic ce complicaţii ascunde arsura
Obrazului tău strein motanul Mozart
Ştie mai multe stă întins şi din ce în ce
Mai misterios îmi dă a înţelege că ceea ce
Eu nu ştiu ştie el amănunţit şi în detaliu

Ucide-ne! Cu un fulger spală-ne
Cu un fulger în plic. O mică recompensă.
Doamne privighetoare doamnă stewardesă
De pe naveta cosmică, fă-o acum! Odată
Şi odată tot trebuie să fie acest fulger

Scurt!

Arcuit maiestuos la lumina lui dincolo!

VIILE AU FOST RODITOARE

Păpădii şi păpădii! Oare ajungem atât
Cât să ne risipească şi o boare de vânt?
Unde-i avântul, unde-i tinereţea?
Le ronţăie dinţii stenahoriei lor tristeţea?...

Şi de ce pentru ce să plătim trecerea?
Mixajul suferinţei ne strică petrecerea
Cam de obicei la apogeu lăutarii
petrecerii de adio dublaţi de vicarii

Osteniţi de gâlcevi pe subt masa prohodului
Îngenucheam laolaltă cu talpa norodului
Ceream iertare nici prea ştiam cui
Lacrimi de crocodil udau umerii Domnului!

Faţa nici gândul nu i-o puteau atinge
Sufletele înteţesc crivăţul afară ninge.
Autori controversaţi de palinodii; unde
am ajuns cu întrebarea? umiliţi mii de mii...

Oare atât a fost ce eram?! Nişte păpădii?!...
Mă uit cu sfială cum suflă copilul în sfera
Lor mică şi albă în balonul clipei de sare.
Viul insistă rug agăţat ca o volbură-n vii;

Viile au fost roditoare...

PALINODIE

Pentru chemare suntem strigaţi.
Pentru jertfire eram plămădiţi.
Fii şi fecioare mame sau taţi
Toţi fiind în aceeaşi menire.

Degeaba-n cărţoaie groase umblaţi.
Fila destinelor deci velină şi dublă:
Pe-o faţă e mersul pe lună cu umeri laţi
Cealaltă-n fecioară duhul coboară şi-l umblă.

Nu ştim ce ne desparte ştim ce ne uneşte.
Străbatem răstimp umilinţa de-a fi.
Unii cu fală deşartă alţi în descreştere
Toţi conjugă verbul iubiţilor „a iubi”!

Binecuvântată-i jertfirea care din doi
Reface pe unu din stăruinţă şi-apoi
Doi rămân singuri şi duşi pe gânduri
Aşteptând cu înfrigurare
pe unu să se întoarcă de la război

În triumf de fanfară ori singur în scânduri
Negeluite-n rindea unse abia cu catran
Fără plânsete repetirea regândită pe rânduri
Ziua n-ar trece-n noapte şi nici veacul de an.

Tristeţe ori carnaval bucuriile catastrofă
Includ zilele-n noapte şi anii în veacuri
Serviciul realcătuirii lumii aldine pe-o strofă
Pulberea fină de stele-n cenuşă de bracuri.

GEME AURORA

Secerişu-ncepe iarna
Şi cuprinde primăvara
Seceră cinci anotimpuri
Seceră lanul şi ţara

Nu ştii când se face vara
Nu ştii lanul verii dacă
Roş îi seceriş de pară
Ori de nu-i a lunii parcă

Un noroc trecut c-o arcă
Încremenită în pustiul
Care îl credeam că-i viul
Piatră din străvechea barcă

Oamenii sunt de cenuşă
Lăutarii cântă hora
Ornicul de după uşă
Bate lumii moarte ora

Geme aurora!...

OMUL CU ULCIORUL
Anii curgeau pe cărările lor
căutând adevărul nu de puţine
ori în gunoaiele minciunii; ca nouri
lungi pe şesuri trecut-au anii
şi-n preajma lor un tomberon.

Vom trece peste amănunte.
Dulcele corn pe urma tainei
aducea aminte că vom asfinţi.
De mult nu mai găseam ce căutam.
Tristeţea pură cartezianul adevăr
în umbra răcoroaselor fântâni
de altădată. Nu regretam nimic.

Regretul nu repară ci amplifică.
Tăcerea locuieşte gândul simplităţii.
Au fost atunci anii tăcerii pe urma
lor anii visării au urmat. Gândul rezistă.
Gândul am observat era granitul
forma lui turnată-n litere. Dar nu
iniţiasem eu lucrul acesta greu în
aparenţă; această artă era cunoscută.

Eu experienţa numărării unui pumn
de litere uzate pe cursul unei vieţi
sărmane şi modeste. Intervenea tristeţea.
Pe dâra ei se disipase tinereţea. Am adunat
în forma exaltatei tinereţi cu literele unei
vieţi năvalnice părelnicia tinereţii
Solitudinea. Aici unde sfârşesc mirările.

Şi n-am primit răspunsul aşteptat.
Tăcerea va veni vindecătoarea pe urma
tinereţii aceleaşi litere turnate-n plumb
iniţiind cu toate că eu năzuisem bronzul
pentru ele. Nimerisem în cea mai pură
congregaţie. A Crinului imperial.

Era amiază şi am fost trimis cu alţii
să caut locul pentru cina de adio.
Ne va ieşi pe cale omul cu ulciorul.
Fusesem preveniţi un om cu un ulcior
ziua nămiaza mare ne va tăia calea.

Vom pune întrebarea despre locul
unde în fiecare an Mântuitorul
poposeşte cu noi la Cina cea de taină
când pâinea sporeşte-n trup iar vinul
şiroieşte-n sânge de setea veacurilor
următoare. Aceasta este taina.

Simplitatea. De-atunci închinătorul
Simplităţii sunt şi după mine Pământul
Crin se-apleacă-n cer să-mi dea
Binecuvântarea mie - omului lăstun.



sus