free web hosting | free website | Business Hosting | Free Website Submission | shopping cart | php hosting

acasă

numărul 21 / martie-aprilie 2012


Victoria Milescu

 

ÎN CETATEA LUI JUPITER

Scriu cu singurătatea pe umăr
altor singurătăţi
mesager imun la pedeapsă
ceva tot rămâne
pe degetele fine, de ceaţă
ziua începe fără dimineaţă
trimit săgeţi spre cer care nu se mai întorc
blestemul victoriei aşteaptă un semn

scriu pe pielea arsă de aştri
despre meseria de supravieţuitor
în bărcuţa plutind în creier
zeii se joacă iar cu noi de-a războiul
noi de-a iubirea
inventând anotimpuri şi jertfe noi

scriu ca un învingător fără luptă
aşteptând timpul gloriei
presimţit după zbaterea din pupilă
după mâna ce loveşte în zid
după şarpele ce-şi leapădă solzii
la picioarele morţii

sângele meu aleargă
şi cântă şi vindecă
ceva tot rămâne după judecata de apoi
când victima devine iarăşi călăul
scriu cu celălalt eu până când se toceşte
ultimul glonţ din aripă

ceva tot rămâne
vânzătorii de zăpadă aşteaptă
să cumpăr lumină solidificată
pe ea se impregnează cel mai bine
lumea ce ne înghite
în oraşul sticlos
macaraua ridică o lacrimă
dintre menhire, dolmene, cromlehuri
iubirea ucide fără să ştie

numărate sunt zilele celui ce scrie
ceasornicul pământului îl trezeşte din beţia vieţii
vântul invită o frunză la dans –
doar pentru atât venise pe lume

scriu în iadul la prima mână
deghizată-n idee
sorbind sângele îndoit cu ambră
zeul sună la interfon
nu deschid, nu mai am nimic pentru cină
la pagina de subsol
străpunsă cu lancea de frasin
ceva tot rămâne
picură sudoare de pasăre cântătoare
pe rugul celui ce va muri
ca soarele să răsară

să scriem şi să murim tineri
numai orbii ne vor recunoaşte
pipăind cuvintele de eter

sunt agava înflorind doar când moare
în noaptea poemului
venit de bunăvoie în carcera vieţii
eu doar l-am transcris...

cade aceeaşi stea
nimic fără sânge într-o lume sanguinolentă
sângele albastru al cerului
sângele negru al pământului
sângele verde al apelor
sângele de aramă al focului
în venele celui ce scrie pe aer –
mesagerul frumos cu vestea cea rea

în lumina comună
noaptea ajunge obosită
îi dau să bea lapte cald, aţipeşte
la miezul nopţii se trezeşte, plânge
vrea acasă
o iau în braţe, plânge mai tare
trezeşte vecinii, vine un echipaj vişiniu
televiziunea urcă pe scara pompierilor
apoi camionul loveşte în plin

scriu cu un trandafir
pe lemnul vechi de la poartă
mă ascund în rochia străvezie, în pantofii de lac

ţin un craniu cu apă de ploaie
pentru cavalerul în negru,
pentru lordul în frac
ceaţa se ridică
rămâne ce-i veşnic şi inutil
într-o lume utilă cuiva

scriu purtând zilnic aceeaşi piele
aceleaşi mâini prea lungi
aceiaşi ochi în aceleaşi orbite
scriu ca un spânzurat
vântul îi smulge limba
şi toate încep să vorbească mai clar
sub ploaia unei bucurii aspre
de spiţă femeie
cum lucrează în folosul meu:
doamna în negru, doamna în roşu, doamna în violet
venind cu poemul la şold
prin cenuşa cartaginei din fiecare

un poem te ucide, altul te încoronează
luptându-se spate în spate
pentru orice visător
lipindu-i la finele luptei capul de corp

e aproape ieri
chipul meu ia chipul
fiecărei litere din poemul
stând la masa dintre cer şi pământ
curăţ vorbele de solzi şi oase
muşc din viitor
beau trecut
fiecare e casa cuiva
casa unui necunoscut
ce jupoaie de vii tinerii
aleşi spre a fi trimişi către zei

scriu cu un cuţit de obsidian
şi mă plagiază vântul, soarele, primăvara
mă plagiază iubirea şi moartea
şi sunt fericită
ceva tot rămâne
pe fila în care împachetez lumea
arzând la ambele capete...



sus