free web hosting | free hosting | Business Hosting Services | Free Website Submission | shopping cart | php hosting

acasă

numărul 21 / martie-aprilie 2012


Din poezia avangardei ruse

Varvara MONINA
(1894 – 1943)

Un nume demn de toată atenţia celor ce se interesează de poezia avangardismului rus, însă care, acum mai puţin de un deceniu, să zicem, nu era cunoscut nici chiar istoricilor literari. Prin revistele şi almanahurile anilor 20 se perindaseră, ca şi cum... fugitiv, nu mai mult de zece poeme ale acestei autoare. Aşadar, cea mai mare parte a textelor a rămas în manuscrise sau în revista-manuscris, pe care „o edita” numeroasa familie Monin – în special, surorile şi fraţii mai mici ai poetesei.

Este interesant a urmări cum poezia autoarei sintetizează, în plăsmuirea ei, lirismul feminin, delicateţea, cu ceea ce era deja caracteristic acelor vremi – deopotrivă în plan social şi literar – nervozitatea, ba chiar supra-încordarea în efuziunile emoţionale. De aici şi ritmul parcă „frânt”, discursul sincopat, ceea ce, remarcă exegeţii, aminteşte de Marina Ţvetaeva cu care, de altfel, Varvara Monina semăna şi la înfăţişare. Apoi, prozodia în cauză este deschisă suflului novator, în genul lui Serghei Bobrov – soţul poetesei, unul din avangardiştii redutabili.
Precum remarcam deja, nefiind publicată antum, creaţia Varvarei Monina a rămas structurată, compartimentată în următoarele cărţi-manuscrise: „Muzica pământului” (1919), „În centrul fugii” (1923-24), „Greierele şi luna” (1925-26).

 

DELIR CU GOLGOTA

Noi nu vieţuim – discutăm
Cu Dumnezeu, cu pământul, cu împuşcătura
Cu fiecare bucurie, cu fiece durere,
Cu orişice destin.
Doamne, tu ai încâlcit cruzimea cu tandreţea,
Respirările le-ai numărat precum arginţii.
Şi soldatul – atunci – cu Tine semănând,
Ţie şi mie coapsa dimpreună ne-a străpuns.
Dar pe Tine te voi ţine minte, murind,
Respiraţia să Ţi-o sărut pentru toţi ceilalţi,
Pentru că fiecăruia din nou noaptea în flăcări
Să-i danseze pe roată.

* * *

Ca în copilărie fie: somnolent şi cald,
Omătul paşnic, ca paznicul în curte,
Ce hoţii îi convinge să nu vă strice geamul,
Iar soarele abia în zori îl volniceşte.

Şi soarele din nou unghere-şi aminteşte
Şi poliţe peste pian, însuşi pianul,
Şi-atunci puşcaşii nalţi şi sângeroşi, letoni*,
De-odată se retrag în sumbra depărtare.

Fie ca-n copilărie: cărţile să nu-ţi prea placă,
Rochiţa să nu-ţi speli, să ai unghii ne-ngrijite,
Să nu ştii ce înseamnă să trăieşti, să mori,
Şi-ncercând emoţii, jurnalul să-ţi ascunzi.

(1918)

______
*Puşcaşii letoni – unităţi militare înfiinţate în anul 1915, în primul război mondial. Au participat activ în revoluţia bolşevică, în războiul civil din Rusia. Constituiau paza lui V. Lenin.
* * *

Două scoici – urechile mele,
Doi corali rozi pe pieptul meu,
Iar lacrimile – sarea îndrăgostitelor mări.
Vântul vuietul pe voce mi l-a schimbat
Şi cu un năvod de foc ieşi învingător,
Pentru ca bărbatul să iubească boiul alunecător
Al moştenitoarei regilor marini.
O, tu, cu ochi albaştri – tânăr – mire, poate!
Cum văzduhu-n scoică – suflă în versul meu,
Vreau dulce să cunosc ale ţărânii muzici –
În ţara mea unde fuseseră doar ape,
Creatorul – nisipul ne era; cu tine dimpreună să cunosc,

Iar de nu – în val din nou să mă prefac.

(1919

* * *

Lui G. Obolduev

Această casă –
Pe mătasea zăpezii liliachii –
Snop de istoviri juxtalineare:
În sprânceană, în sânge electrizat.
Astfel că nu se poate!
Chiar şi în afara tuturor
Gospodăriilor şi obiceiurilor –
Fosforescente în cârligul uşii,
Ca în a ta,
Stăpâne,
Mână,
Trăieşte,
Trăieşte
Electricitatea!

NOAPTEA HOŢILOR

Noaptea întreagă geme clopotul,
Şuierul cravaşei bate-a pustiu.
Revolverul în dunga vântului gol
În gâtlejul lui violet-cerneliu.

Dă în spuma fierberii suburbia
Bat furibund cânii de se îneacă.
Larg clătinându-se clopotul se cruceşte,
Moare într-o deschisă vraişte baracă.

Se bălăceşte spaima lunecoasă,
Încă o dată apare-n bătaia lunii –
Să se-năbuşe cu ultima răceală
Cravaşa-n lătratul genunii.

(1929)

LUI SERGHEI BOBROV

Maestre!
Iartă-ţi nesupusa ucenică.
Doar peste două
Trepte
Ale ritmului tău
Ea a şi ajuns pe creasta versului.

Maestre!
Că doar aceasta ar fi fericirea –
De a nu cânta chiar aşa, ca pasărea.
Crede-mă:
Inima arde
În înălţimile purităţii versului.

Dar aceeaşi fericire e
(Chiar de „mor florile”)
Să scrii cu totul altfel decât tine –
Absolut altfel,
Maestre!

De altfel, Lumea,
De când arde luna
Peste lac, peste stufăriş,
Lumea mi-i asemeni lui Paganini –
O singură strună
Fusese de-ajuns – de-a trăi în vers:
Nemuritoarea – LIRĂ A LIRELOR.*
_____
*Lira lirelor – una din cărţile poetului Serghei Bobrov

(1889-1971).

* * *

Nu, nu ai cruţat buzele.
Privii îndărăt – o batistă palidă.
Peste zece cartiere înzăpezite
De asemenea în neaua buzelor mele
A murit tristeţea,
De asemenea adierea viforniţelor
Mâna o ocroti –
O, acest vis!
Pe el nu-l pierzi niciodată
Tu, memorie uitucă,
Şi tristeţea,
Ca un ţipăt de gâscă,
Se insinuează –
În realitate.

* * *

Aşadar, ştim cum, emoţionându-se aromitor,
Creştea iarba. Cum peste lac primăvara
Plutea, vâslea cu patru labe palmate
De fum pal-roz. Dar nu ni-i de-ajuns. Mai cerem
Ponoare, pripoare, cotloane, vreascuri,
Ale cerului marin cupe sau simple căni
Şi-n virtutea unei amiciţii, mai ştii,–
Cele mai rodnice stele de sud.
O, fie şi numai în vis: chiar şi şapte zile la mare
Cornul Ay-Petri*, arcata spinare-a clarobscurului
La Gurzuf**, încruntat, în veşmânt brun
(De Puşkin cândva îndrăgit) – şi marmura, otova
Topită pe mare. Şi – proaspăta-nfiorare
A macului de stepă. Şi – îngândurarea de plută
A ramului de stejar. Dar trosnetul din nuc?
Dar viaţa? Dar fericirea? Rezistentă. De mătase.

(1923-24)

__________
*Ay-Petri – munte în Crimeea, nu departe de Ialta.
**Gurzuf – localitate balneară în subtropicul din Crimeea.

LUNA, GLASUL COCOŞULUI ŞI MARELE PUSTIU

Prietenul meu
Întru întuneric şi versuri –
Chepengul lunii –
Nu departe de răzleţirea
Nopţii şi cocoşului.
Nu-i pur şi simplu pustiu –
Prietenul meu.
Nu în prăpastie bubuind –
Prietenul meu.
Însă cu tunetul hrănind,
Cu generozitatea pustiului
Vast,
Prietenul meu.
Aşadar –
Pe mâine!
Iartă-mă.

(1923-1924)

* * *

Nu în suburbie cum,
Chemând luna din cerdac,
Întâmpini asprul decembrie, –
Nu ca o fecioară – mireasă, –
Roşind. Trecându-şi zâmbetul
De pe obrăjori pe buze!
– Dar ca un versuleţ, până la capăt să ardă
I-i menit-gândit. Cu mlădierea – coaja de tei,
Cu văzduhăria –
A obeliscurilor seminţenie de piatră.
Migălos-concentrat, precum şurubelniţa
Viaţa o va răsuci –
Şi tu, tu deplin
În faţa mea, ca seva, mustul
Pe palmă. Ca o tihnită veste,
Ca visul.

(1925-1926)

DIN DEPĂRTARE

4

Nu sonor – surd – crângul! – freamătă
În pustiul venelor. Somnolenţă. Sângele
Lui Mamai* năboieşte blajin, pe-o clipă
Ne-sfios, dar sonor, deşert.
Nu te gudura, nu eşti fastuoasă blană vie –
Blană moartă! Trăsneşte, speriind mâna.
Luna! Vie! Cu braţul mort,
De ce – vie – spre despărţire?!
_______
*Mamai (? – 1380) – conducătorul Hoardei de Aur, care săvârşi mai multe incursiuni în Rusia.

5

Zăpadă. Casă. Ogradă –
Albastră. Pentru rufărie. Nu peste mări.
Stăncuţa păşeşte. Peste acoperiş – cioara
Tablo-metalică.
Să se fi luat de pe arfa pridvorului
Ruginit – fierbinte – strâmtorat
De adâncul şi netezişul ogrăzii –
Gândul meu de căpetenie? –
Cu zăpadozarul eu pe arfa pridvorului,
Ce ar fi
Să spui?

(1925-26)

* * *

Pentru S. B.

În luciul negru-siniliu
Al nopţii somnolente
Iscându-se, ca ploaia, zburător tuns chilug,
Greieraşul lornion – roua scuturând-o de parcă,
Dormi, floare trasă pe roată,
Tâlhar bun la ale sale!
Obositul pârâiaş al mâinii,
Cald, abia conştientizând,
Cade în adâncul lac al aleanului, floricelele
Acvatice îngrijindu-le, lebăda, mângâind-o.
Dormi-dormi – tu – de-a-ntregul – aici...
Ce mai muzică de mic gâtlej lucios-faianţă,
Ce pe tine – mie mi te aruncă, nuferii – apei,
Negru-sinilia revărsare a zorilor –
A nopţii de veghe-observaţie.

(1925-26)

FINAL DE AUTOBIOGRAFIE

În acea noapte
Petrecând cu rapidul
A vieţii întregi apropiere
Mai simţindu-i încă
Gustul pe buze,
Şi va mai tresari mâna, –
Oare nu sunt în drept
A mă retrage în cercul mărginaş,
În Raiul biografiei mele?
Să fie oare doar
Năzuinţa: „În munţii
Unui oarecare Bahcisarai*,
Unde duioşia e pură, ca fluieraşul,
În cuiburile de piatră ale lăstunilor?
Şi mai aproape:
Unde valurile fac schimnicie,
Sihastră şi eu,
Plină de iubire,
De muzica mlădie a răchitelor,
Pe marginea buzelor tale,
În depărtarea iubită
Am murit”.
______
*Bahcisarai – localitate cu aură de legendă în Crimeea.

Traducere şi prezentare de Leo BUTNARU



sus