free web hosting | website hosting | Web Hosting | Free Website Submission | shopping cart | php hosting

acasă

numărul 21 / martie-aprilie 2012


Ionel POPA
O PAGINĂ DIN ISTORIA BUCOVINEI
(DIN ISTORIA ROMÂNIEI )

 


Sub egida Academiei Române – Institutul „Bucovina”, Constantin Hrehor, schimbând călimara poetică cu aceea a istoriei, publică, la Editura Timpul din Iaşi, studiul monografic despre viaţa şi opera lui Silvestru Morariu Andrievici (1818 – 1895), mitropolit al Bucovinei între anii 1880-1895. Nespecialist, dar vechi şi mereu iubitor de istorie (de istoria neamului nostru românesc), am citit cu interes şi, chiar după prima pagină, cu plăcere, cartea lui Constantin Hrehor despre unul dintre „oamenii cari au fost”. Singurul regret e acela că am citit-o cu întârziere, în raport cu anul apariţiei – 2009.

Într-o primă instanţă, pentru a sublinia atât caracterul (coordonatele) academic (academice) e suficient să privim pagina „cuprins”. Ar fi superfluu s-o reproducem, de aceea doar o menţionăm.
Cercetarea şi comentarea surselor documentare şi a bibliografiei sunt de o mare acribie. Toate afirmaţiile şi judecăţile sunt dublate (susţinute) de documente şi de trimiteri bibliografice. De aici mulţimea şi oportunitatea notelor de subsol care ţin de deontologia de care autorul nu se îndepărtează nici un moment. Toate cele menţionate arată că poetul Constantin Hrehor are autentice calităţi de cercetător ştiinţific. Are acea ştiinţă de a extrage datele şi opiniile şi de a le confrunta pentru a ajunge la o concluzie personală, în graniţele adevărului. Printre alte concluzii la care am ajuns, în urma lecturii acestei cărţi, este şi aceasta: Bucovina ilustrează, în mic, dramatismul istoric al spaţiului românesc, care, prin voinţa destinului sau a Lui Dumnezeu (?), a fost aşezat la intersecţia intereselor unor puteri imperiale expansioniste care mereu s-au războit sau au făcut compromisuri politice pe seama lui. Astfel, în jocul abil al marilor puteri, în care fiecare din cele trei imperii au folosit forţa, şantajul şi corupţia, prin însemnatele teritorii dobândite, cu acordul Rusiei, Casa de Austria a înscris (anexat) sub coroana sa şi partea de nord-vest a Moldovei, numită, după anexare, Bucovina (anul nefast 1775). Urmările sunt catastrofale pentru români, populaţie autohtonă, covârşitor majoritară. Urmările se simt şi astăzi, după două secole, într-o vreme care se pretinde democratică, dar în care teritorii româneşti însemnate ca suprafaţă şi potenţial economic şi cultural se află rupte de trupul mamei ancestral-istoric şi închise în interiorul unor state sau sub forma (- ironia istoriei - !?) unui stat „moldovenesc” ce se pretinde independent. O paranteză utilă: în 1774 (înaintea anexării) românii din „Bucovina” erau 75% din populaţie; în 1786, (doar după zece ani) – 67%, iar în 1869, 40%, ca în perioada premergătoare Primului Război Mondial să scadă la 31 %. Şi totuşi, şi în aceste condiţii, românii erau majoritari, acest descrescendo demografic fiind rezultatul nu al unei natalităţi negative, ci al procesului de deznaţionalizare desfăşurat sub diferite forme, făcut sub o ameninţare cu diferite chipuri.

Foarte important pentru înţelegerea şi aprecierea la justa lor valoare a activităţilor şi a operei înaltei feţe bisericeşti care a fost Silvestru Morariu Andrievici este contextualitatea istorică. Fiind conştient de acest lucru, Constantin Hrehor ştie să fructifice orice amănunt istoric, social, cultural, politic şi chiar individual (personal) pentru a-şi construi şi susţine ideatica lucrării. Autorul studiului, puternic animat de sentimentul patriotic, nu alunecă în naţionalism xenofob. De câte ori i se iveşte ocazia, menţionează şi apreciază momentele de convieţuire paşnică a celor 12 naţii şi a celor 10 religii vieţuitoare în Bucovina veacurilor XVIII şi XIX şi, de asemenea, apreciază spiritul german al organizării, al disciplinei şi al lucrului trainic şi bine făcut.

Urmărind activitatea ecleziastică, politică şi culturală a lui Silvestru Morariu, Constantin Hrehor nu uită – dar, din păcate, nu insistă – să evidenţieze prezenţa în această activitate complexă a ecoului iluminist al Şcolii Ardelene şi climatul comun din Bucovina (?), Moldova, Muntenia şi Transilvania, în decursul celor două secole (1775 – 1912). Cu toate disfuncţionalităţile şi rupturile, există o permanentă continuitate realizată conştient de marile personalităţi ale fiecărei etape istorice, dar şi inconştient, prin „matricea stilistică”. Silvestru Morariu Andrievici a fost contemporan, nu numai fizic, ci şi în simţire şi cuget, cu Andrei Şaguna, Lazăr, Asachi, Bărnuţiu şi alţii. Pentru toţi aceştia biserica, şcoala, presa, cartea sunt instituţii fundamentale şi perene în lupta pentru unitatea naţională. Silvestru Morariu Andrievici (fiul lui Andrei) a scris şi tipărit cărţi şcolare, a susţinut înfiinţarea unor instituţii culturale (Academia Ortodoxă, ziarul „Candela” etc.), înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, folosirea ortografiei Academiei Române, folosirea limbii române în activităţile oficiale şi în actele referitoare la români. Mitropolitul e şi autor de texte literare. Fabule („Albina şi furnica”). Un vers ca acesta: „Noi şi astăzi suntem cum am fost” ne duce cu gândul la versul eminescian „Iar noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămânem”. Programul „Calendarul pentru Bucovina” şi apoi cel al „Candelei” ne aduc în memorie programul „Daciei literare”. O menţiune: în „Calendarul pentru Bucovina” - 1860, sunt tipărite versuri eminesciene înainte de Eminescu: „Bucovină, ţară lină / Armoniilor eden / Creşte-n sus ca o grădină” sau: „Toţi dorim cu înfocare/ Patria să înflorească/ În lumina ca de soare/ Împrejur să strălucească”. Parcurgând fragmentele din producţiile literare ale înaltului prelat, reproduse în carte, te întrebi dacă Simion Morariu ar fi rămas simplu preot în sat, oare ar fi avut oportunităţi să-şi fructifice talentul, cel puţin la nivelul unui Anton Pann sau alţii? În orice caz, ar fi fost un grăunte din humusul din care au crescut scriitorii noştri. Argumentul cel mai puternic pentru supoziţia avansată sunt „Apologiile” şi „Pastoralele”, care, dincolo de „canonul bisericesc”, sunt autentice mostre (pentru vremea aceea) de retorică şi limbă literară românească, de „specii” literare ca fabula şi parabola.

În partea rezervată perioadei mitropolitane a lui Silvestru Morariu, Constantin Hrehor pune în lumină înalta conştiinţă de român a acestuia, subliniază lupta lui împotriva manevrelor politicii imperiale „preconcepută”, de „fragmentare” a românismului şi de deznaţionalizare prin „metamorfozarea” numelui, prin „confiscarea” şcolilor româneşti şi prin tot felul de restricţii. Documentele aduse în discuţie dezvăluie perfidia politicii Vienei imperiale: de a pune pe alţii să scoată castanele din foc. Astfel, în acţiunea de deznaţionalizare se foloseşte de elementul alogen – în cazul Bucovinei de poloni, galiţieni şi ruteni. Fenomenul de deznaţionalizare şi metodele folosite sunt similare celor practicate în Transilvania, inculcate făţiş de autorităţile ungureşti în trupul dualismului.

Pentru a sublinia, încă o dată, ţinuta academică a cărţii, mă opresc puţin asupra finalului părţii a doua a lucrării. Aici găsim lista lucrărilor mitropolitului, grupate pe domenii: opera didactică, opera teologică, opera literar-ştiinţifică. Urmează rezumatele sintetice în limbile franceză, germană şi rusă, după care se adaugă paginile care cuprind o consistentă bibliografie / 19 pagini: bibliografie – izvoare inedite şi bibliografia critică. Textul studiului este întregit într-un mod fericit cu o bogată iconografie (fotografii şi reproduceri după manuscrise şi alte documente. O singură obiecţie: este aproape imposibil de citit „harta Bucovinei”).

Constantin Hrehor, ca un autentic cercetător, s-a descurcat în hăţişul bibliografic, nu de puţine ori tendenţios sau contradictoriu, mergând hotărât spre adevărul istoric. În concluzie, cartea lui Constantin Hrehor este, prin echilibru şi poziţia neechivocă a argumentării, un document important în lista bibliografică a problemei.

Pentru un nespecialist, dar iubitor de istorie românească, această carte este o sursă de informare şi educare. Ea se citeşte cu interes şi plăcere, datorită scriiturii şi a modalităţii aplicate, cu o bogată susţinere documentară, prin care se reliefează personalitatea celui care a fost Silvestru Morariu Andrievici – Mitropolit al Bucovinei.



sus