free web hosting | website hosting | Business WebSite Hosting | Free Website Submission | shopping cart | php hosting

acasă

numărul 21 / martie-aprilie 2012


Dan Dănilă

 

GEOMETRIE

De parcă toţi ar şti răspunsul
şi ar putea desena drumul acesta
întortocheat, cu ceaţă pe margini,
aproape un tablou suprarealist,
o pânză sfâşiată şi cusută la loc,
o hologramă din care cad razele
de parcă rubiconul se lasă înduplecat
şi vrăjit cu patru arşice de miel

Printre oasele nopţii sfârşite
nişte îngeri camuflaţi în copaci
coboară pe împletite lumini
şi dintr-o dată se întâlnesc
liniile cu nimburile
şi geometria începe
cu o formulă de neînţeles...

GLACIARĂ

Ca să vorbeşti despre era glaciară
ai nevoie de cristale în inimă,
de ţurţuri în ochii larg deschişi
spre permafrostul marilor oraşe:
marii speologi ai sufletelor tac
ca nişte cavităţi nerezonabile
iar oratorul din scuar a răguşit
la umbra statuii fără braţe şi cap

Se anunţă o mare demonstraţie
împotriva a ceva vechi şi nedrept,
trupurile vor încălzi puţin aerul
ca un front cald, mediteranean
luptând cu suflarea siberiei
şi cu bastoanele noi din dotare,
aburii vor muşca din balaurul
norilor ameninţători şi totuşi
atât de sus, mult prea departe

Se va exersa admiraţia inversă,
ura confuză şi trupul colectiv
prin apropierea care ne dă fiori:
ca un roi căutând matca bună,
în dansul dezordonat, inventat
de legile termodinamicii sociale,
ale erei pseudo-post-preglaciară.

TAINĂ

Unde zboară iarba când asfinţeşte
cuibul singuratic de pajură,
pe unde coboară aurul toamnelor
în ochiul de neatins al iubitei?
Nu sunt întrebări câte spirale
atinse de vechea perfecţiune
par a se desfira foarte lent
scăpărând cu stele de prisos
în telescoapele adormite

Nu sunt răspunsuri câte iubiri
încolţesc neştiute acum
fiindcă mai e loc suficient
între aceste două negre cuvinte
care îşi ascund ghimpii de albine
chiar în clipa în care le scriu...

RESEMNARE

Peste gustul metalic al singurătăţii
se aşează rugina blândei amnezii:
aşa stăm, unul lângă altul
pe raftul teatrului de marionete
cu ochii sticloşi, larg deschişi
cu părul vâlvoi, plin de întuneric,
cu firele prăfuite de nemişcare

Cine aşteaptă să fie mânuit, mântuit
şi cine se visează deja cenuşă
de apocalipsă, de mileniu nefast?
Până una-alta doar tăcerile la unison
par a fi de aur curat,
până una-alta toţi oratorii
sunt avocaţii diavolului,
delumirile au numele cele mai sonore
de zei ai jertfelor de sânge,
de râuri cu solzii de aur
iar continente se destramă ca norii
peste o altă lume, nevinovată.

DIMINEAŢĂ

Acum beau apa neîncepută a zilei
alungând umbrele încă neclare,
mă rup de traseul galben de ieri
spre o nouă culoare necunoscută:
dinspre singurătate spre drumul
presărat cu urme şi pene de înger
înapoi în spaţiul privat ca un clopot
sub o mantie – firidă închisă
în sinea grea a poemului
fără acrostih de împrumut

Ce este acum mai aproape de mine,
zeama de mac sau uitarea,
laptele somnului sau portretul
lumilor scufundate în ocean?
Din copilărie visam ocheanul
minunat care descifrează absolutul
chiar şi poemul în limba păsărilor,
dar miopia vine pe ascuns
dintr-o altă poveste mai tristă,
albul profund care acoperă totul,
val îngheţat la mal, lângă mal...


sus